A’ PRIMAVERA

Primavera duce assai.
Tu puerti intra i cori, a cuntetizza a tutti nui.

A natura ca dormia, chjanu chjanu si rivijiau.
Era prìestu stamatina, e u cuccu già cantau,
puru illu capisciu, ca lu viernu sinde jiu.

Mo si guardi intra a campagna, vidi l’arbuli jiuruti,
i campi tappezzati de nu virde biellu assai,
e quantu jiuri addurusi e culurati, ‘nde su chjini tutti i prati.

E pinniricule a centinara, ma cchi dicu a migliara,
puru l’ape supra i hjuri su posate.

A hurmica sutta u sule già hatica lesta lesta.
Chissa sì ca lu pò dire : un canusce mai na hesta.
Fatica, fatica ca unbi dicu.

A cicala supra a hicu, sa cantava e sa spassava.
Na licerta supra a petra, allu sule sa scialava,
e a nive de muntagne, chjanu chjanu si squagliava.

Quant’ è bella a primavera! Chjina tutta d’armonia.
U sule ca ti codija, a capinera supra a cerza, duce duce ca ciolia.

Vidi u cielu tuttu chiaru. E rondinelle ca tornaru,
u mare azzurru e pparu.

A sira, quando è scuru, vidi u cielu ca s’alluma.
Chille stelle paru d’ueru,
E a luna … a luna chjina unn’è de menu,
ca si a notte si’ in camminu, a tutti dà na manu,
e si si’ sulu ppe la via, t’alluce e ti ha puru cumpagnia.

Cchi bellezza de sta luna, un vi dicu. Sembra argìentu e chillu anticu.
Cchi talentu, cchi grandizza è su Pitture.
Ca pittau senza pinnIellu, pittau ccu core e amure.
Hice chissu mundu, ca è na rosa bella assai

Ma e spine un mancaru, no ppe Illu e no ppe nui.
Mo’ si nui, su pitture u circamu, supra a terra ullu trovamu,
ca sinde jiu ormai luntanu e a curpa hu de nui,
pecchì nessunu u capiscìu…
Su pitture chi creau e pittau, è Diu.

MANI E HATA

Hinestra cchi t’aperie, ogni bbota cchi mi sentie cantare…

U sacciu ca a vuce mia, ti piacia,
ed io apposta lu facia, ppemmu ti vidia.

Chill’occhi bielli, quando mi guardaru, m’abbagliaru!
Due stille mattutine, m’appariru,
due labbra coralline mi ridiru,
a vita mia s’alluminau, cumu u sule alluma la terra,
ata, esile e bella, i capilli lunghi spanduti supra e spalli,
volerra ma sacciu chine hu, cchi ti hice accussì bella.

Manu e hata tutti ti chiamaru,
ca rigamare tu sapie davieru.
Quanti lenzuli de linu e de jinostra, tessuti allu tilaru, i gienti ti portaru,
ca tutti vozeru nu disegnu o nu rigamu e tie.

Jurnate sane, ti vidietti ricamare,
sutta u pergulatu, avanti casa tua…
L’uva fragula, matura ca pendia, l’addure do luntanu si sentia,
e supra chille manu jianche, u jiritale sdillucia…

Vorra mu sacciu, quantu matasse e hilu consumasti,
quantu musculette strudisti, o quante vote l’acu tu mpilasti…

Ma a tutti nu disegnu o nu rigamu tu hacisti,
sulu iu de tie, unn’appi nente !

Citu! tu un parrare!
U disegnu cchiu caru, ti lu fici a tie!
Vuegliu ca nu ricuerdu e mie ta de restare…

Guardate d’intru u piettu, ti disegnai nu rande core!
E ammienzu ci scrivivi, rigamandu ccu a siga russa, due parole :

Ti amo amore!

MUNDU SENZA CORE

Mundu ca si natu senza core.
Ppe chistu ti criscisti latru, minzognaru e traditure!

Intra su mundu, chinu de latruni e de ‘mbrojiuni,
un bastau ca nescivi povariellu,
ma puru a mala hortuna m’accumpagnau.

Si piensu ca era ancora giuvaniellu,
a luce, senza core, m’astutau.

Mo ca mi lassasti allu scuru,
e m’abbandunasti senza cuscienza.
Cuemu certe mamme c’abbandunanu nu criaturu.
Ppe chissu ti chiamu mundu senza core!

Si piensu a quante nottate amare,
passaru ciangiendu chist’uecchi e chistu core.
Ummi stancu mai nu tu dicu: si’ nu mundu latru, traditure e senz’amicu!
E tu puezzu puru cantare ppe terra, ppe cielu e ppe mare:
si’ davieru nu mundu senza core!

Si piesu ca ppe dinari, tradisti puru u Signure!
Tutta a terra hacisti vagnare de sangu e de lacrime amare.
Ppe chissu ti chiamu mundu senza core!